Tortul de ciocolata si nuca este una dintre alegerile noastre preferate pentru ocazii speciale. Este un tort elegant, aromat cu care va veti uimi oaspetii. Sa vedem ce va trebuie si care sunt etapele de preparare.
Ingrediente
Blat:
- 100 g unt
- 150 g zahar
- 6 oua
- 150 g faina
- 100 g nuci macinate
- 1 pachet praf de copt
- 100 g ciocolata neagra
Crema:
- 120 g unt
- 7 lg zahar pudra
- 400 g frisca
- 250 g nuca macinata
- vanilie burbon
Sirop:
- 4 lg zahar
- 200 ml apa
- 3-4 cuburi de ciocolata neagra
Glazura:
- 200 g ciocolata amaruie cu crema de cafea
- 100 ml smantana lichida pentru frisca
- 50 g unt
Preparare
Blatul
- Bateti putin cu mixerul untul cu zaharul, apoi adaugati galbenusurile pe rand, mixand continuu.
- Se adauga nucile si faina amestecata cu praf de copt.
- Separat se bat spuma albusurile cu un praf de sare si se adauga apoi peste compozitia de mai sus.
- Ciocolata se topeste la bain-marie si se adauga peste compozitie.
- Puneti compozitia intr-o tava cu peretii detasabili (de preferat sa aiba diametru de aproximativ 25 de cm) cu hartie de copt pe fund.
- Se coace cca 40 min la cuptorul bine incins (faceti testul cu scobitorea pentru a verifica daca este gata).
Crema
- Mixati bine untul cu zaharul pudra, vanilia.
- Puneti cate o lingura de frisca batuta peste amestecul de unt, mixand continuu.
- Cand ati terminat de pus toata frisca, adaugati nucile macinate.
Siropul
- Intr-o craticioara puneti 4-5 linguri de zahar la caramelizat.
- Dupa ce s-a topit complet, dar fara sa se arda, adaugati 200 ml apa si lasati pe foc pana se topeste tot zaharul.
- Intre timp topiti ciocolata pe baie de aburi si adaugati cate o lingura din amestecul de apa si zahar fierbinte, dupa ce zaharul s-a topit. Amestecati continuu pana adaugati toata apa.
Asamblare
- Taiati blatul, dupa ce s-a racit, in 3 parti egale.
- Puneti inelul tavii de tort pe un platou si, in interior, o foaie de blat, insiropati, puneti un strat de crema si continuati la fel cu restul. Deasupra puneti ultima foaie de blat.
- Dati la frigider pentru cel putin 2 ore.
Glazura
- Puneti smantana lichida pe foc sa se incalzeasca (fara sa ajunga sa fiarba), apoi adaugati ciocolata rupta cubulete si untul.
- Luati craticioara de pe foc si amestecati bine pana cand compozitia este omogena. O lasati sa se raceasca, amestecand din cand in cand.
- Turnati glazura peste tort, incet, incepand din centru. Pentru ca glazura sa ramana frumoasa nu trebuie sa o atingeti dupa ce ati pus-o pe tort.
- Dupa ce ati glazurat tortul, il puneti la frigider pentru minim 1 ora. Apoi il puteti orna dupa preferinta.