Salam de biscuiti cu banane

salam de biscuiti cu banane

Salam de biscuiti cu banane

Vrei sa prepari un salam de biscuiti mai deosebit pentru familia ta? Ei bine, poti sa ii surprinzi placut cu aceasta reteta deloc complicata. 

Salamul de biscuiti cu banane are un aspect foarte apetisant, iar aroma de banana combinata cu restul ingredientelor, care sunt cele obisnuite ale unuia clasic, il face delicios si deosebit.

Ingrediente

  • 400 g biscuiti simpli
  • 3 linguri de cacao
  • 50 g rahat
  • 50 g stafide
  • 50 g nuci tocate
  • 125 g unt
  • 150 g zahar
  • 200 ml lapte
  • 2-3 linguri  zeama de lamaie
  • 1 fiola esenta de rom
  • 2 banane
  • 40 g zahar pudra vaniliat (nuca de cocos rasa, cacao) pentru decor

Daca este post puteti inlocui untul cu margarina si laptele cu un lapte vegetal, de exemplu de soia.

Preparare salam de biscuiti cu banane

  1. Biscutii se zdrobesc cu robotul sau manual si se pun intr-un vas. Se adauga rahatul taiat in bucatele mici, nucile tocate, stafidele si cacao. 
  2. Intr-o cratita puneti laptele, zaharul si untul pe foc  si lasati sa fiarba 2-3 minute . Opriti focul si puneti esenta de rom si zeama de lamaie. 
  3. Turnati acest sirop peste biscuitii din castron si amestecati bine cu lingura.
  4. Impartiti compozitia in 2 parti. Puneti una dintre ele pe o folie de plastic. Presati pana formati un dreptunghi si asezati in mijlocul lui, pe lungime, o banana decojita. Acum rulati si inchideti folia de plastic , iar capetele le strangeti bine cu un nod sau cu un elastic.
  5. Procedati la fel cu cealalta jumatate de compozitie.
  6. Bagati rulourile la frigider pentr cateva ore. Salamul de biscuiti se va intari si il veti putea desface pentru a-l pudra cu zahar pudra vanilat sau cacao sau nuca de cocos, dupa cum preferati.

Si acum gata! Taiati felii si asezati-le pe un platou. Salamul de biscuiti cu banane este numai bun sa il savurati. Nu avem nicio indoiala ca dupa ce l-ati gustat o data, veti dori sa il faceti din nou.